Multiculturalismul si pretul sau asumat –I–
Conceptul de multicultural sta la baza notiunii Uniunii Europene. Cele 27 de tari membre ale acestei uniuni sunt considerate ca avand drepturi egale in ceea ce priveste exprimarea in parlamentul european. Din aceasta cauza in constructia europeana e integrat un corp a carui functie e doar traducerea in cele 23 de limbi ale tarilor membre. Traducerea consta atat in traducere simultana in timpul sedintelor cat si in traducerea documentelor in cele 23 de limbi. Din punct de vedere logistic, si nu numai, acesta este un exercitiu greu de pus la punct si tinut eficient in functiune .
Alta notiune europeana care prinde din ce in ce mai mult contur in ultimul timp este multilingvismul. UE incearca sa incurajeze cunoasterea unei limbi oficiale a uniunii europene, alta decat ceea materna. Acest concept se numeste in limbaj birocratic european bilingvism.
Am inceput prin prezentarea situatiei la nivelul UE pentru ca eu cred ca acesta este viitorul si prin aderarea cu drepturi depline la aceasta uniune, trebuie sa recunoastem, este si viitorul nostru. In cativa zeci de ani cetateanul uniunii europene ar trebui sa se mute cu usurinta dintr-o tara in alta si sa isi continuue viata fara greutati prea mari.
Din aceste puncte de vedere eu percep situatia din Sfantu Gheorghe (si in sens mai general Covasna) ca fiind una oarecum multiculturala insa fara a fi multilinguala. Nu cred ca sunt foarte multi cetateni ai acestui judet care pot utiliza la un nivel decent cele doua limbi (romana si maghiara). Si sa nu uitam ca prin restrangerea la doua limbi facem din start o defavoare celeilalte minoritati care de cele mai multe ori e ignorata cand vine vorba de dialogul interetnic in aceste judete: etnia roma.
Cred ca este de bun simt sa presupunem faptul ca convietuirea in bune conditii a doua (sau mai multe) etnii trebuie sa se bazeze in primul rand pe o buna comunicare. Ori cum unealta comunicarii este limba inseamna ca trebuie sa vorbim despre multilingvism. Legislatia in vigoare impune printre altele inscriptii bilingve, cunoasterea limbii minoritatii in administratie, educatie in limba materna , etc. toate in anumite conditii.
Insa criteriul de baza de la care ar trebui plecat este acela de comunicare. In aceste zone multiculturale fiecare emitator de mesaj ar trebui sa emita in toate limbile pentru a creste nivelul de comunicare. La fel fiecare receptor de mesaj ar trebui sa poata decodifica mesajele din celelalte limbi in limba proprie. Ori este clar ca acest lucru presupune un mare efort . Daca vorbim de o persoana fizica acest lucru inseamna ca aceasta persoana sa poata vorbi/citi/scrie in mai multe limbi la un nivel minim de functionare. Daca e sa vorbim de o persoana juridica acest lucru se traduce prin implementarea unui departament de traduceri/comunicare.
Este evident ca aceasta situatie ideala impune costuri suplimentare atat pentru persoana fizica cat si pentru ceea juridica. Intrebarea se pune daca la nivel de comunitate aceste costuri ni le permitem. Dan Manolachescu in „Mituri ale Tinutului Secuiesc ” da exemplul celor doua teatre din Sfantu Gheorghe. Desi comunitatea cheltuieste mult pentru a permite multiculturalismul local (Unii ar putea spune ca se duplicheaza aceeasi activitate. Eu nu sunt de aceasta parere.) din cate stiu eu aceeasi comunitate nu cheltuieste ceva bani extra pe un sistem de traducere simultana a spectacolelor de teatru. In felul acesta cele doua teatre s-ar dovedi nu doar pastratori ai culturii propriei etnii dar ar fi si vectori de incurajarea a multiculturalitatii.