Multiculturalismul si pretul sau asumat—II—
O alta situatie referitor la care ma simt absolut uimit este lipsa unui ziar bilingv. Din toate datele pe care am reusit sa le adun in Romania nu exista nici un ziar bilingv. Sa spunem ca a avea un ziar bilingv este o irosire de resurse. Atunci totusi ar fi o dovada de respect ca cel putin editorialele sa fie preluate in forma tradusa de celalalt partener. Eu cand ma gandesc la un ziar ma gandesc la un mediu de comunicare, ori daca acest mediu nu face legatura intre cele doua etnii ma intreb la ce nivel este facuta aceasta legatura? Zilele acestea am intrat pe siturile a doua medii jurnalistice din judetul Covasna si nici unul din ele nu avea si, cel putin, o pagina in limba celeilalte etnii. Cum poate avea pretentia o etnie sa fie inteleasa de cealalta daca nu ii da posibilitatea celeilalte etnii sa afle mai multe despre ea.
Stau sa ma gandesc la un caz ipotetic. Un proiect local este supus discutiei publice. Ma gandesc ca multe din opiniile pro si contra vor fi enuntate in ziarele locale. Daca nu stiu limba celeilalte etnii ma limitez doar la opinia propriei mele etnii, si din toata discutia aud doar o parte. Este sanatos acest lucru ? Este sanatos sa ignor opiniile liderilor de opinie a celeilalte etnii? Si cand ma refer aici la lideri de opinie nu ma refer la oamenii politici. La politica si comunicare vom reveni mai tarziu.
In titlul acestui capitol am facut referire si la pretul multiculturalismului. Am atins mai devreme notiunea de pret in cazul unor persoane fizice sau juridice. Cum ramane insa cu pretul la nivelul comunitatii?
Sunt de parere ca o comunitate trebuie sa se comporte la fel ca si o persoana. Telul oricarui om sanatos in gandire e ca la un moment dat prin munca pe care o presteaza in cadrul comunitatii sa ajunga la o independenta financiara. In acel moment el poate hotara linistit cum sa dispuna de banul propriu. La fel si o comunitate fie ea sat, comuna, oras sau chiar judet ar trebui sa fie independenta financiar. Banii pentru functionarea normala a acestor entitati ar trebui sa vina chiar din comunitate. Doar in cazul unor investitii de mare anvergura in infrastructura „imprumuturi” de la bugetul national ar trebui sa fie permise.
Din pacate in Romania situatia e departe de a fi ceea descrisa de mine mai sus. Si din cate am inteles judetul Covasna s-ar inneca daca nu ar exista bugetul central. Lasand la o aceste consideratii, se pune intrebarea daca comunitatea din Sfantu Gheorghe isi permite, ea singura, pretul multiculturalitatii si multilingvismului. Sau poate si mai bine spus in alte cuvinte daca este dispusa sa plateasca in plus pentru aceste lucruri. Sa nu uitam ca multiculturalitate nu inseamna doar doua teatre, inseamna scoli bilingve, inseamna cumpararea a doua randuri de carti in biblioteca orasului si a judetului, inseamna in mod ideal emiterea si receptarea de catre autoritatile locale a tuturor mesajelor in limbile tuturor etniilor. In plus multiculturalitatea ar trebui sa insemne si cursuri de ajutare a celor care vor sa faca pasul spre cunoasterea mai buna a celeilalte etnii.
Despre costurile multiculturalitatii si mai ales unde ar trebui investiti mai multi bani si energie o sa vorbesc in urmatoarele capitole. Pana atunci ma declar dezamagit sa observ ca intre etniile conlocuitoare nu exista decat o comunicare limitata si numai la anumite niveluri.