Random header image... Refresh for more!

Sfarsitul economiei iluziei – Liviu Voinea

In mai putin de 24 de ore am parcurs “Sfarsitul economiei iluziei – Criza si anticriza. O abordare heterodoxa” de Liviu Voinea. Este o lectura placuta si relativ usoara.  Trebuie sa recunosc ca este corect ceea ce Andrei Plesu scrie pe ultima coperta, anume ca fara a fiind un initiat in economie am inteles marea majoritate a argumentelor. 

2807385898_aa59828c44_o

O paralela intre termodinamica si economie mi se pare intotdeauna corecta, ba chiar mi se parea absolut naturala. Din acest motiv mi s-a parut interesant ca gandirea economica pare a fi dominata de sistemele aflate in echilibru iar abordarea sistemelor aflate in ne-echilibru sau aproape de echilibru nu s-a incetatenit (inca!) in mainsteamul economic.

O afirmatie care poate fi usor trecuta cu atentia, dar care in subsidiar apare de mai multe ori in acest volum, este faptul ca in  economia heterodoxa (economie a dezechilibrului) inflatia este rezultatul unor rate de profitabilitate mari din economie. Ori asa cum arata Voinea in acest volum rata profitului de 20% si peste (chiar si 48%) nu sunt rare.

Daca in SUA si Europa de Vest criza a fost , asa cum arata Voinea, datorata produselor financiare derivative (chiar as spune eu virtuale) in Romania situatia de criza a fost produsa de un buble al asteptarii pozitiv exagerate pe marginea cresterilor veniturilor si a PIB incepand cu 2007. Dupa cum atrageam atentia in discutii private in aceea perioada majoritatea investitilor erau deosebit de volatile, investitiile fiind in majoritate in servici, comert, sau in industrii manufacturiere foarte usor de volatilizat.  Ori aceasta crestere din economia romaneasca (asa cum arata Voinea)   s-a bazat pe creditarea masiva atat in sectorul privat cat si la nivelul de persoane fizice. Iata ca desi Romania a fost ocolita de criza derivativelor, am avut totusi experienta crizei bulbilor de lalele  facand contracte futures in zona posibilitatii de plata a  creditelor luate. Am avut de a face in primul rand pe o criza a irationalitatii economice si copierii si multiplicarii acestui comportament in societate. (Despre irationalitatea deciziilor economice vezi Predictably Irrational  de Dan Ariely.)

Bineinteles ca partea de comportare irationala economica e doar unul din aspectele intalnite in criza romaneasca. Printre acestea deregularea unor domenii economice impletita cu contracte preferentiale si un nivel mare de coruptie ar fi printre cele mai importante.  Interesante mi s-au parut capitolele despre miturile economiei romanesti atat inainte de criza cat si dupa criza.

Daca e sa sumarizam motivul crizei, atat internationala cat si romaneasca, acesta este atractia mortala pentru castiguri mari si pe termen scurt in detrimentul unor cresteri sustenabile a veniturilor.

Cartea lui Voinea e o carte pe care o recomand lecturii. Totusi vreau sa subliniez ca am fost dezamagit de conditiile in care a aparut aceasta.  Pretul la care e comercializata mi se pare exagerat de mare fata de calitatea la care e produsa. Acest pret poate fi explicat doar printr-un tiraj exagerat de mic si tintirea unei piete relativ mici. In paranteza dupa ‘89 vad ca aproape nici o carte nu mai declara pe ultima pagina tirajul, personal cred ca e un lucru foarte rau.  Calitatea coalei de hartie lasa mult de dorit comparativ cu alegerea copertei si modului de legare.  Tabelele si graficele prezentate in volum duc lipsa de niste note explicative mai largi, in plus o buna parte din acestea nu sunt referite in text.  Cu alte cuvinte o carte foarte buna pe care va recomand sa o cititi,  dar care e comercializata la un pret “umflat”  si in conditii necorespunzatoare pretului de vanzare.

www.pdf24.org    Send article as PDF   

6 comments

1 Arheus { 02.17.10 at 4:12 pm }

Paralela dintre teormodinamica si economie, va rog sa-mi permiteti sa va spun, e cat se poate de nefericita... economia este despre oameni inzestrati cu liber arbitru, iar termodinamica este despre fenome fizice, mecaniciste, certe. Va recomand articolul "economistul recent", de pe ECOL, dar si cartea Economia de piata, si probabil veti vedea cu alti ochi cartea lui L. Voinea... dincolo de detaliile editoriale.

2 Lucian { 02.17.10 at 8:20 pm }

Iti multumesc pentru recomandari. Articolul de pe ECOL l-am citit, cartea pe care mi-o recomanzi nu cred sa ajunga in posesia mea caci se pare ca nu o pot cumpara decat in Bucuresti sau prin comanda postala (ambele imposibile in momentul de fata).

Cat priveste "economistul recent" nu pot sa fiu de acord cu argumentele lui C. Marinescu. El pare sa inteleaga stiinta ca fiind doar de tip mecanicist si determinista si uita de mecanica cuantica unde rezultatul unei interactii in aceleasi conditii are un caracter probabilistic. Avand in vedere liberul arbitru inseamna ca si output-ul unei interactiuni in repetarea interactiei dintre doi indivizi identici in stare initiala poate avea o distributie probabilistica.

Si totusi in ciuda liberului arbitru decizile noastre ca indivizi sunt previzibile (nu determinate!). Astfel folosind numere mari se poat vedea anumite reguli.

Probabil economia "matematica" mai trebuie sa faca pasi pentru a fi intr-o pozitie mai solida. Dar personal cred ca teoriile economice avand la baza ideea de liber arbitru absolut, de luare a ceea mai buna decizie a tuturor participantilor sunt in ultimele clipe de viata. Acest lucru e din cauza ca lucreaza pe un model gresit al comportamentului uman care este de cele mai multe ori irational decat rational.

3 Arheus { 02.17.10 at 10:42 pm }

Dimpotriva, articolul in cauza este impotriva unei abordari mecaniciste si deterministe in stiinta economica. Se pare ca nu am citit acelasi articol, daca d-vs spuneti ca tocmai aceste atribuite v-au atras atentia.
Apoi, este exclusa posibilitatea repetabilitatii, nimic din sfera actiunii umane nu se poate repeta INTOCMAI.
iar pentru ca ati ajuns la distinctia rational - irational, aici mi-as permite sa fac apel la argumentele lui Ludwig von Mises, pe care le puteti accesa spontan, in Human Action, pe mises.ro.

4 Lucian { 02.17.10 at 11:28 pm }

Articolul este unul care mie mi s-a parut greoi de citit si lipsit de o linie logica clara. Daca as fi dat peste el din intamplare si nu mi-ar fi fost recomandat nu l-as fi citit pana la capat. Faptul ca nota in care l-ati citit dumneavoastra si nota in care l-am citit eu inseamna ca respectivul articol poate permite diverse moduri de lectura. (In plus in momentul de fata nu citesc "bine" decat pe hartie lucru care imi e imposibil in acest moment.)

Ceea ce vroiam sa subliniez in comentariul de mai sus era in primul rand ca viziunea mecanicista si determinista domina stiinta economica. Dar eu din cate inteleg, fiind in afara domeniului, se dezvolta niste teori bazate pe probabilitati.

Personal sunt totusi de parere ca actiunile umane la baza lor se repeta intocmai (intr-un cadru probabilistic bineinteles). Modul de gandire umana e bazat pe tipare si de foarte multe ori tiparele si/sau intuitia iau locul logicii. Prin urmare statistic intotdeauna outcome-ul unui eveniment poate fi exprimat. Un exemplu personal de comportament identic in cazul meu e achizitia unor obiecte de care am nevoie absoluta pana cand ajung acasa, le folosesc eventual odata si apoi ajung in debara. Acest tip de comportament este atat repetitiv cat si irational si as spune eu ca vine impotriva liberului arbitru rational (si cred ca acest comportament e valabil pentru majoritatea oamenilor).

In incheiere ma vad nevoit sa iti recomand sa ai o oarecare grija in numirea referintelor. Imi dau seama ca esti un economist foarte adancit in domeniu si din punctul asta de vedere ma simt onorat ca "iti pierzi timpul" cu opiniile unui fizician. Dar totusi iti recomand sa dai pe viitor niste referinte scurte (articole mai scurte sau carti relativ scurte) impreuna cu referinte lungi. Astazi daca ma uit bine mi-ai recomandat doua lucrari insumand 1000 de pagini. Oricata bunavointa as avea nu cred ca pot include aceste carti in cursul meu de lectura intr-un timp care sa permita o eventuala continuare a discutiei pe care o avem aici.

5 Arheus { 02.17.10 at 11:48 pm }

🙂 Scuze... Articolul de la care am pornit e unul academic, nu e un text de blog... iar cu privire la recomandarea pentru Mises, Human Action, nu ma refeream la intreg tomul, ci numai la paginile care trateaza problema rationalitatii... ca replica la convingerea ta potrivit careia "comportamentul uman este mai degraba irational"...
Nu sesizezi o contradictie intre ideea de comportament si atributul de irational?!

6 Lucian { 02.18.10 at 12:17 am }

Comportamentul poate fi irational dar predictibil. Iti recomand la randul meu lucrarile lui Ariely.

Cat despre articolul de la care am plecat, cand o sa am posibilitatea o sa incerc sa il printez si sa il mai rumeg odata.

Leave a Comment