Conform datelor prezentate aici numarul total de studenti in Romania a crescut intre 1991 si 2007  de la 190 000 la 767 500, adica de 4.05 ori. In unele orase cresterea a fost mult, foarte mult peste acest nivel : 6.5 ori Sibiu, 15.5 Oradea, 57 Arad. Chiar si Bucurestiu a avut o crestere de 4.7 ori, peste media pe tara.

Aceste date inseamna o crestere anuala de aproximativ 10% in fiecare an! Este insa aceasta o crestere sau o inflatie acuta ?  Trebuie sa avem in vedere ca nu doar numarul de studenti a crescut ci si numarul de profesori, de universitati, etc. 

Este o asemenea crestere normala ?  In mod sigur nu! Este sanatoasa ? Se vede clar ca nu!  Prin urmare in ultimii ani ne-am aflat in fata unui fenomen de balon educational, balon ce a dus la o inflatie de licentiati si devalorizarea profesilor in care inflatia a fost ceea mai mare.

Cel mai mare pericol este ca aceasta crestere exagerata poate constitui punctul de introducere a unei cerinte oscilante permanenta in piata muncii de acum inainte.  

Prima boaba e o stire care mi-ar fi placut sa o fi vazut pe prima pagina a tuturor ziarelor din Romania.  Faptul ca ministrul educatiei a semnat un ordin prin care se trece la recunoasterea automata a diplomelor obtinute in Uniunea Europeana si ca se lucreaza la o lista internationala a universitatilor a caror diplome for fi recunoscute automat a trecut neobservata. (Declaratia a fost facuta in cadrul interviului de pe Hotnews.ro)

A doua boaba e mai degraba o neghina. Urmaresc cu un zambet pe buze politichia. Pe piata politica romaneasca a inceput sezonul de transferuri, avalansa provocata de  schimbarea aparuta pe banca tehnica a unui partid. Cu un nou antrenor la carma unii jucatori nu vor sa colaboreze si vor sa se mute la alte echipe.  Nu conteaza ca ceilalti joaca dupa alte reguli (ideologii), jucatorii sunt niste adevarati profesionisti, care se dau peste cap de trei ori si peste noapte  sunt niste oameni noi. Acesti cameleoni care pot sa isi reprogrameze chipurile flash pot sa treaca de la la maraton la  la sah in cateva zile. 

De maine o sa intru si eu in discutii sa ma transfer in grupul ateistilor stiintifici.

Acum ceva vreme Andrei mi-a atras atentia asupra manifestului liberal al lui Murray N. Rothbard, manifest “Impotriva socialismului educational”. 

In acest articol Rothbard agumenteaza impotriva invatamantului obligatoriu. In opinia lui invatamantul oblicatoriu ingradeste libertatile individului, si de fapt trasforma costurile directe ale educatiei intre niste costuri conexe platite de toata populatia (de pilda prin cresterea pretului caselor intr-o zona cu o scoala buna).

Personal sunt de parere ca si in invatamant ca si in orice alt domeniu trebuiie sa existe un echilibru intre liberalism si socialism. Si bineinteles daca gandim liberalismul si socialismul ca doua extreme, in oricare din pozitiile intermediare s-ar afla un sistem criticii vor putea argumenta ca respectivul sistem nu este suficient de liberal sau social.

Din punctul meu de vedere liberalismul are la baza libertatea personala iar socialismul are la baza egalitatea de acces la resursele existente. In cazul educatiei, din punctul meu de vedere, liberalismul se traduce in libertatea de a decide ce vrei sa inveti si unde iar socialismul in egalitatea de sanse a tuturor participantilor de a face aceeasi decizie.

Un defect profesional pe care l-am capatat de-a lungul anilor e ca atunci cand discut despre lucruri sociale sa sar parleazul si sa gandesc problema din punct de vedere fizic.  Societatea poate fi asimilata unui sistem termodinamic.  Din acest punct de vedere putem vedea liberalismul ca fiind corespondentul mecanicii (care se ocupa cu un anumit numar, finit, de obiecte) iar socialismul ca fiind  mai degraba termodinamica, adica caracterizand tot sistemul.

In argumentatia de mai sus liberalismul extrem inseamna particula libera, care se misca cum vrea ea, si nu interactioneaza cu absolut orice.  Socialismul limita e un sistem termodinamic in care toate particulele au exact caracteristicile mediei sistemului.   Ori e clar ca in viata reala, ca si in termodinamica, avem de-a face cu un sistem in care particululele au o anumita distributie in jurul mediei care caracterizeza sistemul. 

Eu consider de baza a realiza ca fie pro sau contra educatiei obligatorii trebuie sa realizam din start ca avem intotdeauna de a face cu o interactiune  intre individ si societate. Societatea modeleaza omul iar omul dicteaza cum arata societatea.  In orice caz daca revenim la exemplul fizic de mai sus intelegem de ce e greu sa ne imaginam, de pilda, un sistem educational total liberal, un sistem in care nu se mai plateste partea de impozite pe educatie, si fiecare alege ce sa studieze si unde sa studieze. Un sistem in care statul nu mai are nici o influenta in decizile educationale.  Deci sa presupunem ca am avea de-a face cu o astfel de modificare.  Modul in care ne imaginam noi astazi ca ar decurge lucrurile e foarte putin probabil sa fie si modul in care lucrurile ar decurce. 

Da , cititorul o sa argumenteze ca in buna traditie liberala lucrurile se vor auto-controla de la sine, ca va exista un anumit echilibru.  Socialismul modifica in mod clar distributia din sistem si prin urmare si punctul de echilibru.    Prin urmare chiar si in liberalismul educational in care copii ar fi educati doar acasa de parinti, totusi aceasta educatie ar fi puternic influentata de societate, caci aceasta educatie trebuie sa aiba o finalitate sociala.  Si invers in extrema socialista educatia standardizata e articulata cu educatia venita din familie.

In privinta celor de mai sus educatia va fi intotdeauna intre liberalism si socialism.  Educatia este, in opinia mea, functia de transfer intre individ si societate si de aceea orice sistem educational total liberal sau socialist va esua. Primul va ignora societatea cel de-al doilea individul.  In plus toate argumentele liberale de genul “de ce sa fi fortat sa inveti X” se vor lovi incet, incet de moda de a invata X care se va impune de la sine. 

In plus ma hazardez sa spun ca daca am reusi sa gasim un parametru cu care sa masuram educatia unei populatii cel mai probabil am obtine o distributie Gauss.  Ridicand nivelul de socialism, un procent din ce in ce mai mare din populatie se va afla in zona de maxim a distributiei Gauss. Pe de alta parte, ridicand nivelul de liberalism vom  scadea procentul din varf si vor creste marginile distributiei.   Extremul socialist va duce catre o distributie Dirac, pe cand liberalismul extrem va duce catre o distributie plata.

Prin urmare cred ca oricine discuta despre educatie ar trebui sa gandeasca despre acest domeniu din perspectiva educatiei socratice. Sa incerce sa vada beneficiile liberalismului (ce isi doreste el sa faca si cum isi doreste ca sistemul sa fie)  dar si beneficile socialismului (modul in care interactioneaza cu societatea, cat interactioneaza, cu cine si la ce nivel) si apoi sa decida o cale de mijloc. 

In incheiere as dori sa ii invit pe aparatorii cei mai ferventi ai liberalismului sa viziteze Olanda (o tara care e vazuta din exterior a fi extrem de liberala), dar care vazuta din interior e  o tara mai degraba socialista.   La fel cum binele nu poate fi definit fara rau (si va recomad sa cititi legendele  creatiei din bogumilism) probabil la fel liberalismul nu poate fi definit fara socialism.  Si in continoare societatea nu poate exista fara individ, si individul fara societate. Prin urmare educatia nu poate fi decat intre liberalism si socialism, permanent, indiferent sub ce forma e ea administrata.

M-am bucurat sa vad ca Joi va fi semnat acordul intre Romania si CERN. Am aflat vestea de pe Voxpublica din articolul scris de Mircea Pentia.

Ma bucur ca se intampla. Imi pare rau ca a durat asa de mult. Un an doar de la acceptul dat de CERN pana la semnare, si probabil mai mult de 10 ani decat Romania e tatonata sa ia parte la acest proiect.  E pacat daca ceea ce spune indirect domnul Pentia in comentarii e adevarat: anume ca aceasta mare intarziere e datorata politicii.

In final in comunicatul de presa MEN sunt mentionate 3 universitati care participa la proiect (pe langa IFIN). Din pacate e lasat la o parte faptul ca aceasta colaborare nu e unitara, adica intr-o echipa Romaneasca ci pe bisericute. Sper ca acesta atitudine fata de acest mare proiect va fi schimbata ca altfel viitorul nu suna prea bine!

In plus sunt curios cine va transmite evenimentul, ce comentarii vor fi pe marginea lui, cati eroi se vor naste la spartul targului. 

Rector anticus: unul din zecile de rectori din Universitatiile Romanesti care are aceasta calitate  cam de cand imi aduc eu aminte.   Ei prezinta una din cele mai puternice dovezii al conservatorismului si impietririi invatamantului daco-getic.

Din click in click am dat peste peste acest interviu cu unul din Rectorii Anticus.

Cateva din ideile rectorului anticus pe care o sa le gasiti presarate in interviu (si cateva comentarii ale mele):

Mediocritatea este doar un aspect al lărgirii accesului la educaţia universitară, ceea ce în Europa este considerat ca un drept al cetăţenilor pe tot parcursul vieţii.

Una este largirea accesului si alta ideea ca output-ul de absolventi trebuie sa fie aproape 100% din cei care au accesat educatia universitara.

Creaţia academică sunt absolvenţii creativi. Prin contrast, învăţatul pe de rost este caracteristica tuturor formelor de transmitere orală a unei tradiţii, de la Homer, la Biblie şi Coran. Prea adeseori la universitate se memorează şi nu se analizează.

In calitatea de rector anticus oare a facut ceva pentru ca lucrurile sa nu mai fie asa in universitatea pe care o pastoreste?

Dacă unele universităţi îşi aleg ca misiune să formeze tineri pentru o anumită meserie, atunci ele nu corespund definiţiei de mai sus (O universitate este o instituţie de învăţământ terţiar unde predarea se împleteşte cu cercetarea, astfel încât ceea ce se transmite este o anumită formă mentală investigativă şi creatoare. Memorizarea, care nu e deloc inutilă, nu poate fi o metodă de lucru definitorie pentru educaţia academică şi de aceea simpla transmitere a cunoştinţelor nu va fi un obiectiv propriu-zis universitar.). Dacă ele oferă, cum se spune, o diplomă, fie ea oricât de naţională ori legală, ele nu sunt încă universităţi.

Ce ne facem cu dreptul si teologia de exemlu?

Universitatea este profund legată de societatea în care există şi pe care o serveşte. A o schimba pe cea dintâi fără a o transforma pe cealaltă este zadarnic.

Oul sau gaina, sau cum sa dai vina pe altcineva …

Universitatea din Bucureşti a primit în 2008 69% din venituri, sub o formă sau alta, de la bugetul public, din care o treime fonduri de cercetare. Taxele studenţilor sunt 11% din venituri. Găsirea resurselor umane capabile de asemenea performanţă şi înzestrarea lor cu mijloacele de documentare şi experimentare necesare constituie o povară economică importantă.

Inzestrarea care Universitatea din Bucuresti nu e capabila sa o ofere cadrelor nu se reduce doar la carti de specialitate, abonamente reviste, laboratoare moderne, etc. In momentul de fata exista probleme de asigurare a unor imprimante si copiatoare, hartie pentru acestea, conexiuni la internet, etc.  Prin urmare am inteles ca aflat in serviciul universitatii unii nenorociti trebuie sa vina cu hartia, imprimanta si asa mai departe de acasa.

- Care sunt consecinţele lărgirii accesului la educaţie?
Democratizarea accesului la educaţia universitară are ca efect transformarea acestei forme de învăţământ, considerată altădată ca fiind rezervată elitelor, într-un produs de larg consum. Doctoratul de altădată dura 10-20 de ani, ducea direct spre titlul de profesor universitar şi reprezenta de multe ori o carte, dacă nu de succes, măcar de prestigiu. Astăzi doctoratul durează trei ani în unele ţări şi perspectivele de angajare ale titularului nu sunt surâzătoare. La un concurs de profesor se prezintă candidaţi cu liste de multe pagini pe care sunt înşirate titlurile unor publicaţii, din care niciuna n-a zdruncinat cunoaşterea în domeniu. Dacă e vorba să luăm exemple prestigioase din trecut, atunci să amintim că matematicianul Riemann n-a scris decât nouă articole, dar primul era deja atât de important, încât i s-a oferit un post definitiv la Gottingen în 1854. Azi fetişizăm publicaţiile ISI şi factorii de impact. Idolii academici cărora li se închină un cult au scris articole citate de sute de ori în baza de date americană, dar - dezamăgire - despre clorura de aluminiu. De fapt, universitatea cade azi victimă nu numai masificării, ci şi dispariţiei autorităţii ca formă a puterii în societate. Autoritatea implică supunere fără justificare, numai pentru că persoana investită cu autoritate este, datorită acestui fapt, respectată. Pentru mulţi, accesul larg la educaţia superioară poartă, de fapt, numele de masificare şi este una dintre feţele răului universal.

Inca o data repet accesul nu e similar cu out-put-ul.   Cat despre doctoratul de alta data …. a fost clar alta data.  Si  am ajuns la  fetisizarea  ISI-urile sa inteleg ca Universitatea Bucuresti e ultima reduta in acest razboi si aceasta e motivarea pastrarii unui secretar stintificus anticus care din 1990 nu a mai avut nici o tangenta cu cercetarea ?

Cred ca rector anticus nu poate decat suspina uitandu-se pe fereastra ca-un Riemann nu mai vine….