Random header image... Refresh for more!

O propunere de reformare a invatamantului superior

Astazi am realizat ca o singura decizie ar putea reforma din temelii invatamantul superior romanesc. Aceasta decizie are la baza principiul insertiei absolventilor pe piata muncii. Foarte simplu universitatilor cu locuri bugetare ar trebui sa li se impuna conditia ca un procent de peste 70% din absolventi sa isi gaseasca un loc de munca in domeniul de pregatire intr-un an de la absolvirea facultatii. Fiecare specializare care nu atinge acest prag trebuie sa-si reduca numarul de locuri bugetare cu media dintre procentul de insertie obtinut in anul precedent si 70%. Specializarile care obtin peste 90% insertie pot, daca doresc, sa mareasca cifra de scolarizare cu maxim 10%. Insertia se refera la totalul studentilor absolventi atat locuri bugetate si cu taxa. In acelasi timp mi se pare normal ca numarul locurilor cu taxa sa nu poata fi mai mare de 75% din locurile de la buget.

Bineinteles ca o asemenea decizie ar insemna alocarea unor resurse destul de insemnate pentru urmarirea absolventilor. Dar dupa opinia mea doar o astfel de decizie poate duce la reducerea inflatiei de absolventi de invatamant superior din Romania si reducerea naturala a specializarilor pentru care cererea este mica. In acest fel in timp si diplomele vor capata o valoare reala si numarul de diplome emise va fi corelat cu cererea pietei cu un timp de reactie de 2 ani la schimbarile pietei.

Daca aveti informatii despre insertia profesionala a absolventilor va rog sa le impartasiti aici.

www.pdf24.org    Send article as PDF   

10 comments

1 Andrei { 05.28.09 at 10:53 pm }

Putintica rabdare... Si vor veni date calde! 😉

2 Lucian { 05.28.09 at 10:57 pm }

Cum iti place sa tii lumea in suspans! Te rog nu ne praji si spune-ne ce stii!

3 A.M. { 06.16.09 at 10:27 pm }

N-ar fi, oare?, mai simplu să dispară locurile bugetate? În care caz ar fi numai problema studentului (sau sponsorului acestuia) ce se va-ntâmpla cu diploma obţinută după absolvire.

Ar fi destul de logic (şi imediat) ca studenţii să-şi investească propriile resurse financiare doar în acele domenii în care chiar vor căuta să profeseze mai apoi. Nu?

Iar dacă Statul chiar vrea să-l mimeze pe marele samaritean, ar putea să încurajeze studiile într-o universitate prin pârghii financiare de genul deducerii din venitul impozabil al costurilor legate de acestea (şi nu doar banii plătiţi pentru frecventarea cursurilor, ci şi cei pentru cărţi, Internet, etc.). Eventual ar putea aplica măsura atât la nivel personal (i.e. Ionescu plăteşte mai puţin impozit pentru că-şi sponsorizează copilul la facultă), cât şi la nivel de întreprindere/firmă/corporaţie (i.e. Tractorul Braşov plăteşte mai puţin impozit pentru că acordă 100 de burse de studiu în vederea recrutării a 80 de viitori ingineri).

4 Lucian { 06.16.09 at 11:27 pm }

Nu sunt adeptul unui invatamant in care locurile bugetare dispar. Experienta unor tari ca tarile nordice, Olanda, Franta spun ca un sistem de invatamant subventionat de stat poate fi unul bun.

In cazul in care locurile bugetare dispar, specialitatile fundamentale o sa aiba probleme imense in a-si autofinanta activitatea de cercetare si educatie. Firmele nu sunt direct interesante de aceste domenii iar costurile sunt relativ mari pentru ca parintii sa le poata acoperii.

In plus o astfel de decizie ar ingradi accesul la invatamantul superior al persoanelor din mediile sarace. Si asta oricum este o problema in Romania.

Problema ceea mai mare cred ca finantarea universitara are la baza numarul de studenti si mai putin activitatea de cercetare. Cred ca aici trebuie lucrat mai mult pentru a muta accentul pe cercetare.

5 A.M. { 06.18.09 at 5:08 pm }

Dacă înţeleg eu bine, ideea ta (cea exprimată în postarea originală) pleacă de la constatarea că o risipă semnificativă de resurse are loc prin obţinerea de diplome de studii superioare, practic, inutile. (O ipoteză cu care sunt perfect de acord.)

După care propui ca soluţie o regulă de eficientizare, prin corelarea „ieşirilor” (i.e. încadrarea absolvenţilor pe piaţa muncii) cu controlul „intrărilor” (i.e. reducerea sau mărirea numărului de locuri dintr-o facultate/specializare).

Ei bine, mie unu' o astfel de soluţie mi se pare o pierdere de vreme, pentru că e doar un petic aplicat peste un sistem, esenţialmente, falimentar. Da, poate că ar duce la nişte economii, însă în continuare arbitru ar rămâne un agent (Statul) care e cu siguranţă cel mai prost posibil administrator financiar.

Până la urmă, în varianta propusă de tine, circuitul banilor ar fi cam acelaşi: populaţie -> taxe -> Stat -> algoritm administrativ -> universităţi -> profesori / studenţi. Peticul pe care l-ai aplica ar fi la algoritmul pe care eu l-am botezat ca fiind administrativ (şi care e susceptibil la varii influenţe electorale).

Soluţia pe care aş propune-o eu ar fi diferită în sensul că bucata „taxe -> Stat -> algoritm administrativ” ar fi înlocuită cu „algoritm personal”, adică acel proces care ar presupune alinierea perfectă a intereselor fiecăruia cu resursele financiare de care dispune (şi ar dispune de mai multe dacă Statul ar tăia din impozite).

Personal nu sunt foarte îngrijorat de lipsa de interes pentru cercetare fundamentală arătată de majoritatea firmelor. E okay să fie aşa. O parte dintre firmele care vor creşte suficient de mult pentru a putea susţine astfel de investiţii, o vor face. (Aşa cum şi acum o fac -- vezi AT&T Labs, IBM, etc.) Şi, sunt destul de sigur, ar face-o fiind mult mai atente la calitatea celor angajaţi în această cercetare şi la monetizarea rezultatelor obţinute. Ambele aspecte fiind benefice pentru societate.

Cât despre injustiţia socială care ar presupune-o migrarea înspre un model din care ar dispare „marele samaritean”... A lăsa banii oamenilor să decidă ei înşişi ce să facă cu ei îmi pare mult mai just decât a-i lua şi a decide în numele lor.

6 Lucian { 06.18.09 at 6:20 pm }

A.M. in primul rand te-as incuraja sa iti pui numele in extenso.

Nu am spus niciodata ca diplomele sunt inutile. As spune mai degraba ca multe diplome nu au acoperire. Diploma este acceptul intr-o comunitate si deci nu se pune problema ca ar fi inutile.

Personal nu inteleg cum algoritmul propus de mine este susceptibil de imixtiune politice. Bottom line algoritmul propus de mine introduce un feedback direct din piata locurilor de munca in invatamantul superior.

Firmele foarte, foarte rar investesc in cercetare fundamentala. R&D companiilor private e bazat pe nisa in care compania lucreaza si are ca prezumptie faptul ca produsul diviziei de R&D se va intoarce ca profit inapoi in companie. Ori acesta nu e in nici un caz situatia domeniilor fundamentale.

Opinia mea e ca liberalizarea totala propusa de tine s-ar reflecta intr-o crestere imensa a costurilor educationale catre student. In conditiile in care fiecare ar trebui sa isi plateasca studiile universitare, in conditiile actuale din Romania, ma astept ca taxele de scolarizare sa fie aproximativ 10-15k Euro pe an pentru fiecare student. In conditiile acestea varianta ceea mai economica ar fi studiul in strainatate in statele EU care nu percep taxe de scolarizare.

Per ansamblu sunt extrem de sceptic ca sistemul propus de tine ar functiona.

7 A.M. { 06.18.09 at 8:14 pm }

(A-ul din „A.M.” vine de la Augustin; dat fiind că mă semnez „A.M.” în majoritatea locurilor pe unde las urme pe Net, aş prefera să o fac la fel şi acilea la fel.)

Eu unul o să consider în continuare multe diplome ca fiind inutile. Uite, bunăoară, ştiu oameni care au diplome de absolvire cursuri de medicină generală dar care bat ţara-n lung şi-n lat vânzând medicamente pe la farmacii/spitale. La ce-i foloseşte diploma obţinută? Oare, toată învăţătura de care e nevoie pentru a vinde nişte medicamente nu poate fi acumulată în două saptămâni pe an, printr-un „training” făcut de firma distribuitoare (care „training” oricum are loc), în loc să se fi investit şase ani de studii pentru o diplomă? Şi ăsta e doar un exemplu -- mai sunt nenumărate (i.e. „ingineri” la cules căpşuni, etc.).

Cred că dacă ai face o listă cu zonele de cercetare în care corporaţiile nu ar fi dispuse să investească din proprie iniţiativă (şi da, din spirit comercial) şi apoi ai face un raport între studenţii care chiar sunt angrenaţi în aceste domenii comparat cu numărul total de studenţi ai obţine un procentaj destul de mic (90%) Statul ar putea foarte bine să-şi decline orice implicare directă şi să lase lucrurile în voia pieţei. (Iar dacă nu eşti de acord cu procentele de mai sus, atunci presupun că ne referim la lucruri diferite când ne gândim la „cercetare fundamentală” şi poate ar trebui lămurită partea asta mai întâi.)

Costurile educaţionale către student nu pot să crească mai mult decât poate acesta suporta. Bunăoară, în majoritatea ţărilor de pe continentul african n-ai găsi prea mulţi clienţi pentru o Universitate ce ar presupune costuri de, să zicem, 1k Euro/an; în timp ce în multe din ţările de pe continentul european acesta ar fi un cost perfect suportabil de majoritatea.

Până la urmă, pe o piaţă liberă (i.e. una pe care Statul sau altă instituţie nu încearcă să o controleze), preţul este punctul în care cererea şi oferta se întâlnesc. În consecinţă, costul studiilor superioare nu poate să fie aberant de mare, astfel încât nimeni (sau prea puţini) să şi-l poată permită. Interesul celor care oferă astfel de servicii (profesori & all) e, totuşi, să aibă clienţi. Nu?

M-aş aştepta însă ca preţurile să varieze foarte mult în funcţie de percepţia calităţii pe care o are publicul larg vizavi de serviciile educaţionale oferite. Cu alte cuvinte, să apară universităţi „cu nume” (scumpe) şi altele „de duzină” (ieftine). (Mercedes şi Dacia -- preţ ca funcţie a calităţii.)

În sfârşit, nu e nimic rău cu studiile în străinătate. Economic, ar fi chiar foarte bine ca acestea să fie făcute în acele străinătăţuri în care Statul subvenţionează din greu aceste servicii, mai ales dacă asta se face fără nici o obligaţie anterioară sau ulterioară (i.e. nu ştiu câţi ani de plătit impozit sau aşa). Aş zice că un gheşeft bun l-ar face acele State care-şi fac o prioritate din a atrage oamenii şcoliţi astfel („brain drain”) -- obţin o marfă bună la un preţ mic.

8 A.M. { 06.18.09 at 8:27 pm }

Uuupsi! Se pare că o bucată din comentariu-mi anterior a dispărut (presupun că de la folositul lui „mai-mic” (<) şi „mai-mare” (>), care sunt folosite în HTML la delimitarea tag-urilor...

Încerc să mai pun o dată bucata lipsă, sperând că o să fie publicată corect:

---
Cred ca daca ai face o lista cu zonele de cercetare în care corporatiile nu ar fi dispuse sa investeasca din proprie initiativa (si da, din spirit comercial) si apoi ai face un raport între studentii care chiar sunt angrenati în aceste domenii comparat cu numarul total de studenti ai obtine un procentaj destul de mic (<10%, my guess). Daca esti si tu de acord cu guesstimarea mea, atunci poate putem pica de acord si asupra faptului ca în restul cazurilor (alea de-ar ocupa >90%) Statul ar putea foarte bine sa-si decline orice implicare directa si sa lase lucrurile în voia pietei. (Iar daca nu esti de acord cu procentele de mai sus, atunci presupun ca ne referim la lucruri diferite când ne gândim la „cercetare fundamentala” si poate ar trebui lamurita partea asta mai întâi.)
---

(A mers? Facilitatea de „preview” ar putea ajuta...)

(Errr... văd că au dispărut diacriticele în bucata „lipită” -- probabil o consecinţă a salvării în editorul de texte folosit?... Tehnologia asta...)

9 Lucian { 06.18.09 at 8:44 pm }

Augustin, o sa comentez pe paragrafe si o sa le numerotez:

1) Da acele diplome sunt inutile in sensul in care statul a suportat costurile educationale. In acelasi timp aceea diploma este inutila celui care lucreaza pe acel post din cauza ca, in principiu, el a cheltuit bani(nu toti, dar cheltuit si el) si timp pentru o pozitie inferioara. Stiu si eu asemenea cazuri si toate sunt generate de dezechilibrele din piata.

2) Procentajele tale sunt probabil corecte sau foarte aproape de cele reale. Statul totusi trebuie sa isi pastreze implicarea in procesul de acreditare daca nu mai mult. Sa nu uitam ca realitatea romana este ca tendinta de crestere a numarului de studenti si a scaderii calitatii este la ordinea zilei. Deocamdata nici o companie nu are un departament serios de R&D in Romania si ceea ce vad este in general inlocuirea studiilor cu specializarea la locul de munca. Si da , asta inseamna platirea acelor studii de doua ori.

3-4) Da ... preturile nu pot creste mai mult decat studentul este dispus sa plateasca. Dar nu sunt de acord ca interesul trebuie sa fie al profesorilor ... in principiu orice cuplare a procesului de evaluare cu numarul de studenti , taxa de scolarizare inseamna ca respectivul corp profesoral va fi biasat catre cresterea veniturilor fluctuan calitatea educationala.

6) si acum exista o diferentiere de calitate. Aceasta e cel mai bine vazuta in pretul aranjarii unei lucrari de licenta, luarii unui examen.

(Am bagat facilitatea de preview.)

(Nu iti fa probleme cu diacriticele. Fac parte din grupul care nu se poate obisnuii sa le foloseasca. )

10 A.M. { 06.18.09 at 10:03 pm }

Referitor la maleabilitatea exigenţelor profesorilor atunci când acestea (exigenţele) sunt direct corelate cu aspectele comerciale ale unei Universităţi:

(1) Pe termen scurt, da, vor fi tot felul de aberaţii (cred că deja se-ntâmplă asta), de genul eliberării de diplome fără nici o legătură cu performanţa academică. Se vor „cumpăra” diplome.

Dar aşa o strategie e sinucigaşă -- nu are cum să reziste. În câţiva ani, toţi potenţialii angajatori vor ştii ce calitate se ascunde în spatele unor astfel de diplome şi vor refuza să-i mai angajeze pe cei care le prezintă. (De ce-ar face-o? Posesorii unor astfel de diplome ar deveni, de fapt, dezavantajaţi -- pentru că singurul lucru pe care l-ar mai dovedi ar fi acela că au o calitate morală dubioasă, de vreme ce au recurs la obţinerea unei diplome prin mijloace neacademice. Or', cine ar vrea să angajeze astfel de oameni?)

În timp, nu pot rezista decât cei care eliberează o diplomă doar celor care o merită. Al'fel, îşi taie singuri craca de sub picioare.

(2) Exigenţele multor profesori din România sunt de mult timp sensibile la generozitatea studenţilor. (Şi există o groază de evidenţă „anecdotică” care să susţină asta -- practic, mergi în orice campus studenţesc şi o să auzi de profesori care „vând” examene.) Or, pentru acest gen de profesori, o eventuală schimbare în sensul de a-şi primi salariile din banii plătiţi direct de studenţi pentru studii, ar însemna doar că ar trebui să-i împartă şi cu Universitatea şi cu Statul (sub formă de impozite -- n-ar mai fi „spagă” neoficială).

Leave a Comment